INSPIRAȚIE PENTRU MAI BINE
Monica Borș s-a născut în 1976 în Galați și a urmat cursurile Academiei de Studii Economice din București. A profesat primii ani ca economist și, în paralel cu activitatea profesională, a început studiile în domeniul psihologiei, urmând apoi o formare în Hipnoză clinică, relaxare și terapie ericksoniană. A obținut drept de liberă practică ca psihoterapeut și a activat timp de mai mulți ani atât în mediul organizațional, coordonând un departament de resurse umane, cât și în propriul cabinet de terapie. Este membră a Colegiului Psihologilor din România, a Federației Române de Psihoterapie și a Asociației Profesionale de Aromaterapie din România.
Primele căutari ale Monicai în domeniul cunoașterii de sine, al vindecării interioare și al dezvoltării personale se întâmplau în jurul vârstei de 19 ani. În anii ce au urmat, a explorat diverse abordări terapeutice – trecând prin terapii energetice, practici inspirate din spiritualitatea ortodoxă, programare neurolingvistică etc. și descoperind apoi domeniul psihoterapiei.
Cu o experiență de aproape 30 de ani în domeniul terapiilor și al dezvoltării personale, dintre care 20 de ani în domeniul psihologiei și al psihoterapiei, Monica a căutat mereu acele instrumente care pun omul în contact cu propriile resurse și îl ajută în devenire. Psihoterapia – „terapia prin cuvânt”, a căpătat un sens mai bogat atunci când a descoperit că procesele de vindecare se întâmplă mai firesc și mai repede dacă sunt implicate nu doar mintea și emoțiile, ci și corpul și simțurile. Psihoterapiei i-a adăugat în timp lucrul cu aromele și dimensiunea practică a terapiilor ocupaționale, în care participă întreg corpul – lucrul cu mâinile în natură, grădinărit, cusut, brutaritul pâinii cu maia – oferind astfel spațiu unei vindecări de durată, trăită cu toate simțurile.
În prezent autoarea locuiește, profesează, scrie și se bucură de ritmul naturii și de apropierea de plante într-un sat din Prahova.
este prima carte de psihoaromaterapie scrisă de un autor român. Monica Borș, psihoterapeut și aromaterapeut, crează în această carte o punte între aromaterapie și psihoterapie, între tradițiile străvechi de lucru cu plantele și metodele moderne de lucru cu sinele.
Cartea oferă cititorului atât doar informații teoretice despre proprietățile psihoemotionale și energetice ale uleiurilor esențiale, precum și un parcurs practic de autocunoaștere și transformare personală cu ajutorul uleiurilor esențiale. Îmbogățită cu povești terapeutice, observații personale și referințe la texte despre plante, natură, spiritualitate și mistică poetică, cartea este o invitație în lumea subtilă a legăturilor dintre arome și activarea resurselor interioare de vindecare emoțională.
” Am propus în „PSIHOAROMATERAPIA. Trezirea Vindecătorului Interior” un mod experiențial de a cunoaște uleiurile esențiale, care conectează potențialul psihoemotional al fiecărui ulei cu practica auto-observării, pe durata unor parcursuri terapeutice mai lungi.
Am ales câteva uleiuri esențiale și sinergii care au calitatea de a facilita înțelegerea și armonizarea unor teme mari de viață și de a trezi capacitățile Vindecătorului Interior, cel care ghidează și sprijină vindecarea ființei umane la toate nivelele.
Fiecare dintre uleiurile despre care vei citi în carte vine cu un apel la trezire și cu o cale de inițiere complet diferită, care merită aprofundată cu răbdare și dedicare. Fiecare este tratat pe larg, în profunzime.
Într-o lume care se grăbește, îți propun un fel de aromaterapie lentă.
Ca orice altă inițiere, inițierea în cunoașterea aromaterapiei cere din partea învățăceilor o plată de timp, efort și devotament. Nu e suficient să citești mult, ci e nevoie să descoperi uleiurile și în mod practic, să le miroși și să îți dezvolți un al șaptelea simț – o abilitate de a le percepe trăsăturile subtile. Astfel, atunci când vei da deoparte toate cărțile, cunoașterea va rămâne a ta.”