Florina Bratu și Călin Bratu

Expozant

Florina Bratu și Călin Bratu

Salut! Noi suntem Florina și Călin, echipa din spatele cărților educative de la EpiCarte. Combinăm experiența practică și creativitatea pentru a crea materiale care să-i ajute pe copii să înțeleagă lumea banilor într-un mod simplu, clar și distractiv.

Florina este autoarea textelor, inspirată de experiența de mamă și dorința de a le oferi copiilor instrumentele necesare pentru o viață responsabilă financiar. Călin, grafician și perfecționist, a transformat fiecare idee într-o pagină atrăgătoare vizual și bine organizată – de la ilustrații la paginare.

Împreună avem un băiețel mic, dar și un fiu adult care a învățat din timp ce înseamnă bugetul, economiile și investițiile – chiar și fără ghiduri scrise, doar prin practică și perseverență.

Credem cu tărie că educația financiară trebuie să înceapă devreme. Tocmai de aceea am lansat cartea Banii nu cresc în copaci – Ghidul juniorului în lumea finanțelor, iar a doua noastră carte este deja în lucru.

Prin atelierele pe care le susținem și cărțile noastre pline de activități, vrem să-i ajutăm pe copii să se simtă încrezători și pregătiți să ia decizii financiare bune.

Vă invităm să descoperiți universul EpiCarte și să învățăm împreună că banii nu cresc în copaci, dar obiceiurile financiare sănătoase prind rădăcini chiar de la prima filă a cărții!

Banii nu cresc în copaci
Ghidul juniorului în lumea finanțelor

Banii nu cresc în copaci
Ghidul juniorului în lumea finanțelor

Ce sunt banii? De unde vin? Și, mai ales, cum îi folosim cu înțelepciune? Cartea Banii nu cresc în copaci răspunde la aceste întrebări într-un mod simplu, clar și prietenos, pe înțelesul copiilor cu vârste între 6 și 12 ani.

Scrisă sub formă de dialog între patru prieteni – Sara, Rob, Dan și Eric – cartea transformă concepte financiare aparent complicate în povești ușor de urmărit și de reținut. Copiii învață despre bani, economii, buget, nevoi vs. dorințe, dar și despre responsabilitate, muncă și un mușchi foarte special, pe care mulți uită să-l exerseze: mușchiul generozității. Dar despre el… veți afla mai multe în carte!

Fiecare capitol include explicații ilustrate și activități practice, care îi provoacă pe cei mici să gândească, să discute cu părinții și să aplice ce au învățat în viața reală.

Banii nu cresc în copaci nu este doar o carte, ci un instrument de învățare prin joacă, ideal pentru părinți, educatori și toți cei care vor să le ofere copiilor o bază solidă în educația financiară.

Este prima carte din seria noastră de ghiduri educative dedicate dezvoltării financiare a copiilor, scrisă și ilustrată cu grijă de o echipă de părinți implicați activ în educația propriilor copii.

Pentru că banii nu cresc în copaci, dar obiceiurile bune se prind devreme!