INSPIRAȚIE PENTRU MAI BINE
Sunt Camelia Bogdan, fondatoarea Wealth Mindset Lab, autoarea cartii ‘Cine mi-a luat banii?’
Lucrez cu femei antreprenoare care simt că, indiferent cât muncesc, banii nu le ajung niciodată, care trăiesc cu teama constantă că veniturile lor sunt prea instabile și care se simt vinovate sau anxioase când vine vorba de bani.
Prin mentorat, provocări și exerciții practice, le sprijin să își schimbe convingerile limitative, emotiile, să își gestioneze mai bine banii și să își recapete încrederea financiară.
Cartea Cine mi-a luat banii? de Camelia Bogdan este un ghid profund și inspirațional despre relația noastră cu banii, oferind o călătorie de auto-descoperire și transformare financiară. Structurată în jurul unor povești captivante, cartea explorează patru piloni esențiali: convingerile, emoțiile, cuvintele și tehnicile de gestionare a banilor.
Autoarea ne introduce în viețile personajelor sale, Michael și Anna, doi oameni cu provocări financiare diferite, dar cu același obiectiv: să își înțeleagă mai bine banii și să își creeze stabilitate și prosperitate. Prin intermediul unui seminar transformațional, aceștia descoperă că gestionarea finanțelor nu este doar despre cifre, ci și despre mentalitatea pe care o avem față de bani. Cititorii sunt invitați să-și examineze propriile convingeri limitative și să înlocuiască frica, nesiguranța și stresul cu încredere și claritate financiară.
Cartea oferă tehnici practice de evidență a banilor, de bugetare și de calculare a valorii nete, alături de lecții despre importanța recunoștinței și a gestionării emoțiilor în raport cu banii. Este un ghid esențial pentru oricine își dorește să aibă mai multă claritate financiară și să transforme relația cu banii dintr-una bazată pe frică și nesiguranță într-una bazată pe încredere și prosperitate.
Scrisă într-un stil prietenos și accesibil, Cine mi-a luat banii? este mai mult decât o carte de finanțe – este un mentor care te ghidează spre libertate financiară și liniște interioară.
Toată viața am crezut cu tărie într-o lume dincolo de aparențe. Într-o lume a simțurilor, a culorilor, a mirosurilor, a vieții amușinate cu nesaț, a călătoriilor pe îndelete.
Lait-motivul acestei cărți este curajul de a transmite lumea filtrată prin tine. Iuliana străbate de una singură 3000 de km în Maroc și reușește, cu o vulnerabilitate și cu o atenție la detalii uluitoare, să redea cele mai intime emoții ale unui explorator înnăscut.
Vei găsi în cartea ei și tremurul vocii, și nesiguranța aventurii, și entuziasmul negocierii, și căldura personajelor, și - mai ales - bucuria de a fi viu, prin praf, și visuri, și amintiri dulci-amărui. Iuliana nu ne dăruieste povestea Marocului. Țara este doar un background al transformării ei ca om, ca scriitor. În Jemaa el-Fna, în suburbii mizere, în riad-uri elegante, pe ulițe răscolite de zarva copiilor -cerșetori, în grădinile Majorelle sau înfruntând vânturi răscolitoare în orașe uitate de timp, Iuliana pășește dincolo de ce crezuse ea că este posibil. Devine cine este ea cu adevărat.
M-au impresionat profund detaliile - de la arhitectură la veșminte, de la stări sufletești la dialoguri, de la arome și mâncăruri la străzi ciudate și hammam-uri surprinzătoare. Practic, Iuliana ne învață limbajul Marocului, așa cum i l-a susurat țara asta magică timp de 45 de zile.Nu este o carte despre curajul de a călători singură, ci despre curajul de a-ți asuma că lumea este bună exact așa cum este. Este povestea profundă a celor mai crude emoții, a celor mai fine detalii și a drumului inițiatic. Este despre un scriitor care nu mai așteaptă, ci trăiește doar pentru a descoperi frumusețea.
- Ioana Budeanu