INSPIRAȚIE PENTRU MAI BINE
Cristian Neguț este arhitectul conceptului și metodei Quantum Executive și fondatorul a două ecosisteme de învățare care transformă modul în care conducătorii își ghidează oamenii și organizațiile în lumea de azi: Learning Ecosystem și Quantum Executive Lab.
Cu o experiență de peste 30 de ani în conducere și 20 de ani în formare profesională pentru manageri, lideri și antreprenori, Cristian are o vastă experiență de lucru cu manageri și lideri de organizații, dornici de performanță, claritate, umanitate și coerență în rolul lor.
În Quantum Executive: Management și Leadership în Superpoziție, Cristian propune un cadru inovator, inspirat din fizica cuantică, pentru a naviga realitățile unei lumi VICA – volatile, incerte, complexe și ambigue. Cartea îmbină profunzimea teoretică cu aplicabilitatea practică și oferă o metodă clară de transformare personală și profesională.
Cristian este cunoscut pentru stilul său de predare empatic și aplicat, pentru atitudinea de leader servant în tot ceea ce face și pentru capacitatea sa rară de a traduce complexitatea în claritate. Prin programele sale de coaching și training, susține liderii în tranziția către un stil de management echilibrat, bazat pe superpoziția rolurilor de manager și lider.
Pasionat de istorie, filozofie, fizică, învățare continuă și impactul leadershipului etic, Cristian Neguț este dedicat construirii unei noi generații de lideri care nu doar că își ating obiectivele, ci și inspiră și creează valoare sustenabilă în organizațiile lor.
Trăim într-o lume VICA – volatilă, incertă, complexă și ambiguă – în care conducătorii sunt nevoiți să livreze rezultate clare, dar și să inspire oameni nesiguri. Să fie riguroși și totodată empatici. Să decidă rapid, dar să o facă cu sens.
În această tensiune se naște Quantum Executive: Management și Leadership în superpoziție, o carte-concept și o carte-metodă care propune o paradigmă nouă de conducere: superpoziția. Inspirată din principiile fizicii cuantice, dar ancorată în realitatea concretă a organizațiilor moderne, cartea arată cum un conducător poate fi simultan manager și lider – și cum poate naviga cu luciditate și încredere între cele două roluri, parcurgând coerent contexte volatile, incerte, complexe și ambiguue.
Cristian Neguț oferă o metodă structurată în patru etape și ghidată de șapte principii cuantice, prin care orice conducător poate parcurge un proces autentic de transformare personală și profesională. Fiecare capitol este însoțit de exemple vii, instrumente aplicabile și reflecții clare, construind o hartă practică pentru cei care vor mai mult decât să conducă: vor să genereze impact, sens și încredere.
Quantum Executive nu este o teorie abstractă, ci un ghid trăit, testat și oferit cu generozitate de un om care cunoaște din interior atât complexitatea organizațiilor, cât și vulnerabilitatea celor care le conduc.
Această carte este pentru tine dacă vrei să devii conducătorul care aduce claritate în haos, sens în decizie și umanitate în performanță.
România tocmai și-a ales un nou președinte. Un nou început la cel mai înalt nivel de conducere, un restart național încăract de multe așteptări. Dar într-o lume VICA – volatilă, incertă, complexă și ambiguă – nu doar cei din fruntea țării sunt chemați să răspundă cu performanță, claritate și responsabilitate. Este nevoie ca fiecare conducător din această țară să se regăsească în superpoziție: între exigența rezultatelor și grija față de oameni, între autoritate și încredere, între strategie și sens.
Quantum Executive: Management și Leadership în Superpoziție, cartea lui Cristian Neguț, apare exact în acest context: ca un răspuns profesional, moral și strategic la provocările unei societăți care caută conducători mai conștienți, mai umani și mai adaptați realității în schimbare.
Acest eveniment de lansare este o invitație la acțiune. Nu doar să citim o carte, ci să dăm un răspuns colectiv momentului istoric: Dacă președintele are nevoie să fie în superpoziție, atunci și noi – managerii, antreprenorii, liderii din educație, administrație și business – suntem datori să fim la înălțimea acestor vremuri.
Vino să descoperi un nou model de conducere, inspirat din fizica cuantică, dar scris pentru lumea celor care produc schimbare în bine. Vino să te întâlnești cu cei care aleg să devină conducători în superpoziție. Exact când e nevoie.
Descoperă Quantic Executive, conceptul revoluționar care redefinește managementul și leadershipul pentru secolul XXI!
Toată viața am crezut cu tărie într-o lume dincolo de aparențe. Într-o lume a simțurilor, a culorilor, a mirosurilor, a vieții amușinate cu nesaț, a călătoriilor pe îndelete.
Lait-motivul acestei cărți este curajul de a transmite lumea filtrată prin tine. Iuliana străbate de una singură 3000 de km în Maroc și reușește, cu o vulnerabilitate și cu o atenție la detalii uluitoare, să redea cele mai intime emoții ale unui explorator înnăscut.
Vei găsi în cartea ei și tremurul vocii, și nesiguranța aventurii, și entuziasmul negocierii, și căldura personajelor, și - mai ales - bucuria de a fi viu, prin praf, și visuri, și amintiri dulci-amărui. Iuliana nu ne dăruieste povestea Marocului. Țara este doar un background al transformării ei ca om, ca scriitor. În Jemaa el-Fna, în suburbii mizere, în riad-uri elegante, pe ulițe răscolite de zarva copiilor -cerșetori, în grădinile Majorelle sau înfruntând vânturi răscolitoare în orașe uitate de timp, Iuliana pășește dincolo de ce crezuse ea că este posibil. Devine cine este ea cu adevărat.
M-au impresionat profund detaliile - de la arhitectură la veșminte, de la stări sufletești la dialoguri, de la arome și mâncăruri la străzi ciudate și hammam-uri surprinzătoare. Practic, Iuliana ne învață limbajul Marocului, așa cum i l-a susurat țara asta magică timp de 45 de zile.Nu este o carte despre curajul de a călători singură, ci despre curajul de a-ți asuma că lumea este bună exact așa cum este. Este povestea profundă a celor mai crude emoții, a celor mai fine detalii și a drumului inițiatic. Este despre un scriitor care nu mai așteaptă, ci trăiește doar pentru a descoperi frumusețea.
- Ioana Budeanu